Metoda mea, de programare și învățare

Am lucrat aici în HTML sau în LaTeX cu diverse limbaje și chestiuni, străduind să evităm banalitatea și compilațiile ieftine și să exprimăm lucrurile cursiv și îngrijit (în limba română).

Probabil trebuie explicații… Ce înseamnă "aici"? poate fi [1], sau referind ici și colo vreo 15 ani, înseamnă „pachetul” docerPro (și cărțile de programare derivate de aici).

"lucrat" știm, probabil și "HTML" – dar ce înseamnă "Am lucrat în HTML cu diverse limbaje" și chestiuni? Înseamnă ceva, probabil complicat de perceput… În orice caz, ceva foarte opus stilului beton « „se citește de la tastatură ... să se afișeze pe ecran” Soluție: ».

Ar fi vorba de o metodă, de programare și învățare…
Vrem să abordăm o anumită chestiune, desprinsă eventual dintr-un context real cu care suntem familiarizați; chestiunea pretinde cumva o soluționare, în vreun fel.
Chestiunea nu-i dintre cele simple; știm cam ce ar trebui să obținem, dar nu avem de la bun început problemele de pus și de înlănțuit, pentru a încropi vreo soluție.
Ca și în viața reală, adesea: știm unde vrem să ajungem, dar nu știm pe unde s-o luăm; să plecăm pe aici, sau poate mai bine pe dincoace?! Pregătindu-ne pentru situațiile care vor putea apărea, să luăm cu noi cutare obiect sau instrument, sau mai bine cutare?

Desigur, întrebăm: tu cum ai făcut de-ai ajuns cu bine – pe unde ai luat-o, ce bagaj ai luat cu tine? Și uneori, documentarea prealabilă poate să ia mai mult timp decât excursia…
Documentarea prealabilă asupra chestiunii pe care ne propusesem să o abordăm este foarte importantă – putem avea șansa de a ne scuti de eforturi inutile și putem adopta eventual, unul dintre traseele pe care au mers cei întrebați, abandonând deci investigarea proprie a chestiunii. Dar uneori… simțim că parcă am putea soluționa mai bine, încercând vreun alt drum, decât cele pe care au umblat deja alții – și chestiunea rămâne în discuție.

Ne apucăm frumos să scriem (în gedit, folosind HTML sau LaTeX) despre contextul respectiv și despre ce am urmări să facem (fără a ne gândi acuma, la programe „într-un limbaj sau altul”, ci doar la limba română și… la programare).
Dacă scriem bine (coerent și fluent), începe să se contureze poate chiar un lanț de probleme intermediare și probabil – că nu la programe ne gândim, ci la programare – lucrul pe ziua curentă se încheie: ne mulțumim până una-alta cu faptul că am început să clarificăm contextul și poate, direcțiile de bază ale investigării noastre.

În ziua următoare (poate încă una-două), ce credeți? O luăm liniștit de la capăt: citim cu mare atenție ce am scris anterior, corectăm, eliminăm, rescriem (ba ne și documentăm…).
Când iarăși „ne mulțumim până una-alta”, ne apucăm în sfârșit să rezolvăm (folosind un limbaj sau altul după caz) problema intermediară a cărei necesitate am clarificat-o; probabil că nu reușim „din prima”, probabil că apar alte „probleme intermediare” – dar dacă am pus bine problema, reușim să o rezolvăm într-o zi-două, sau în vreo săptămână/lună.

În orice caz, ce credeți? în ziua următoare o luăm bineînțeles, de la capăt. Și în principiu, nu amestecăm lucrurile; mai ales în cazul chestiunilor dificile (de exemplu, „problema orarului școlar”) – nu lucrăm zi de zi decât la acea chestiune, nu și la vreo alta.

Tot progresăm așa, zi de zi — îmbinând ciclul recitim-scriem-rescriem (și ne documentăm), cu lucrul efectiv, în diverse limbaje, la programele necesare unora sau altora dintre problemele intermediare apărute natural pe parcurs; încorporăm în text și programele-sursă pe care vom fi reușit să le punem la punct (și le comentăm, cât mai bine, aplicând și Pygments).

Ajungem în câteva zile sau după caz, în câteva săptămâni sau luni, la ceva articol, sau studiu de programare precum [1] (cam în două săptămâni), sau precum una sau alta dintre „cărțile mele” (v. de exemplu, seria de articole consecutive din nov 2020–aug 2021, cu reveniri în 2022 și 2023 – pe baza cărora am ajuns în final la "Orare școlare echilibrate și limbajul R").

Cam așa zicem că facem programare – nicidecum în stilul expeditiv „să se scrie un program în limbajul C++ pentru a ...” de exemplu, pentru „a afișa o matrice în spirală” (enunț frecvent în manuale și culegeri, din care poți crea un „articol de programare” – v. Generarea matricelor spirale și indexarea în spirală – dacă ai idee de istoria lucrurilor și dacă vezi că în anumite limbaje ai putea soluționa mai simplu sau mai expresiv).

Bine… „metodă de programare” – dar de ce și… „de învățare”?
Eu unul, cam așa am învățat ce știu – lucrând cum am explicat mai sus. De exemplu, abordând chestiunea orarului școlar am învățat realmente să folosesc limbajul R, cu dialectul tidyverse (pe un drum nebătut, fiindcă R este destinat statisticienilor și pe de altă parte, fiindcă abordările existente bat chestiunea ca „problemă combinatorială de căutare și optimizare" (implicând firește, limbajul C) și nicidecum, ca ținând de lucrul cu „seturi de date” specific pentru R).
Desigur, lucrând cum am explicat mai sus, am învățat treptat și să folosesc HTML (plus CSS, javaScript) și LaTeX (plus pachetul Python Pygments).

Mai mult… cam așa m-am deprins cu ideea că este încă mult de învățat.
Și aș zice, observând mulți ani multe și evaluând toate cele, că mai ales după ce-și va fi luat diploma pe știința respectivă, profesorul ce vrea să fie are mereu de învățat să citească și să scrie, pentru a încerca să învețe pe alții bazele acelei științe (măsura în care și reușește, depinde în mare măsură de fel de fel de contexte).

Observații exagerate și prostii

Ce „instrumente” am folosit? Editorul de text gedit, un terminal simplu (pentru a lansa xelatex, pygmentize, etc.) și Firefox (inclusiv, facilitatea „Take a screenshot”); cam atât, de spus (De!… am mai folosit noi și compasul și rigla, ba chiar am experimentat și cu PostScript).
Nicidecum… Microsoft-Word sau alte produse comerciale (point-and-click) — instituite exhaustiv și lungit până la sufocare, în școlile noastre; nu-i vorba totuși că am avea o părere proastă despre ele, dar am constatat probabil ca și alții, că pentru a progresa ca programator (creator) trebuie în primul rând să ieși din sfera acestora (să scapi de ele) – fiindcă în mod inerent, produsele comerciale caută să te fidelizeze, te obstrucționează, îți ascund depărtările și până la urmă îți închid orizonturile.

Firește, a trebuit mai mereu, să răsfoim diverse documentații (Nicidecum, manuale școlare…); n-aveam cum să construim pachetul pygjust (și nici rojud) fără a accesa (v. utilitarul texdoc) și a revedea cu destulă atenție, vignette-le (ba uneori, și coduri-sursă) asociate pachetelor xkeyval, fancyvrb, fontspec etc. („a răsfoi” și „a revedea” implică neapărat și „a experimenta”…).
Obiceiul de a te documenta – indispensabil pentru a progresa – este greu de format și este lăsat comod, în afara competențelor vizate în școală (sau este ca atâtea, dus în derizoriu: ai de copiat ceva de pe undeva de pe Internet, de tipărit și de adăugat paginile respective în „portofoliul școlar” propriu, de grosimea căruia va depinde media fiecăruia. Numărul total de pagini printate la scară națională – mai mare de 3 ori, de 5 ori ș.a.m.d. de la o etapă la următoarea – determină sporirea gradului de "informatizare" și succesul "strategiei" de informatizare).

A deveni programator este un proces dificil și îndelungat; dar de zece ori mai îndelungat, decât ar fi nevoie: pentru a progresa a devenit necesar să abandonezi cei vreo 10-16 ani de "Informatică" din băncile școlare, bazată pe produse Microsoft, pe point-and-click și pe credința subtilizată că este suficient (ce nevoie să ai, pentru a deveni un "informatician" bine plătit, de altele? – ce-ți trebuie bă, matematică, fizică, nu mai zicem de istorie, „istoria informaticii”, sau literatura?! Ți-ajunge bă, Feisbuku'!).

"Informatică" este obiectul cel mai deturnat de la valorile sale, în învățământul nostru – fiindcă este văzută nu ca știință, ci mai degrabă ca set (și fixat) de aplicații și tehnologii comerciale. Nu se poate să progresezi într-o știință sau alta, dacă ești privat de posibilitatea de a vedea în urmă, de unde se trag lucrurile și cum se intersectează ele…
Ceva ani în urmă, am descoperit că pe calculatoarele din "Laborator informatică" fusese instalat și Ubuntu-Linux (încercările mele anterioare se loviseră de zidul instituțional: Ministerul a zis că "nu-i voie de instalat altceva decât ni s-a furnizat"); am aflat că era opera celor de la "lotul olimpic", care vreo două săptămâni făcuseră "pregătire" în laboratorul respectiv, în cursul verii. Bineînțeles că am fost curios să văd, cam ce au lucrat — mă așteptam la cine știe ce, dar am rămas foarte dezamăgit: folosiseră Libre-Office ca să creeze ceva documentații la programele lor (și încă, fără literele românești), programe pe care le-au lucrat în CodeBlocks (că desigur, există și versiune pentru Linux) și-atât. Iată deci progresu', „aceeași Mărie, cu altă pălărie” (doar că nu mai porți grija licențelor)…
De scârbit ce-am fost, mai de-a doua zi am eliminat complet "Libre-Office" de pe sistemul meu (pe care, cu updatări periodice, lucrez și astăzi) – și afară de faptul că am câștigat cam 1.2Gb memorie, până azi chiar n-am avut nici un motiv, să regret.

Am folosit totuși în laboratorul respectiv, câțiva ani la rând, Linux-ul lăsat de "lotul olimpic" – străduindu-mă eu, să deprind elevii cu linia de comandă, cu editorul gedit, cu gcc și cu g++, cu fișiere-text, cu javaScript și HTML (în loc de veșnicul "să se afișeze pe ecran", programele ".cpp" ale noastre își furnizau rezultatele, când era cazul, într-un fișier ".html" – ceea ce deodată ridica nivelul interesului elevilor), ba chiar și cu Python cel expresiv, iar în loc de Excel și Microsoft-Visual-FoxPro, lucram împreună în R; și aproape n-a fost nevoie să mai "instalăm" ceva – într-un sistem Ubuntu-Linux ai deja cam toate rădăcinile.
Este drept (cum să nu fie?) că unii (elevi și bineînțeles, colegi "de catedră") preferau și sugerau (sau somau) să facem "pregătire pentru BAC" și "să respectăm programa școlară" Microsoft-Office (că vin "Competențele Digitale Europene") și să rezolvăm "teste de BAC" (angajând desigur pseudocod și ceva "limbajul C"); dar am putut constata și o înviorare bruscă a interesului de cunoaștere, în urma „noii” orientări pe care o demarasem…
Totuși, aveam de luptat cu un anumit sentiment de jenă: făceam cam de capul meu altceva decât zicea manualul și făceau ceilalți…
Contrar la ce cred unii (profesorul are de știut și de predat an de an manualul oficial… și-i destul), școală bună sau de urmat ar (AR) fi aceea în care învață și unii și alții, nu numai elevii. Iar Microsoft-Office se poate "învăța" dacă este obligatoriu, în vreo două-trei ceasuri, hai să zicem "24 de ore" (ce butonașe să apeși și ce meniuri să folosești pentru una-alta – haiii!… Bă! noi folosim de mici "mobilul"; ba am învățat noi și lucruri mai grele, chit că ne se iau la "Competențe").

Dar trebuie să recunoaștem că este justificată strategia de "informatizare" (de fapt, microsoftizare) demarată acum vreo 20 de ani, bazată pe strădania de a deprinde lumea (chiar și cu prețul unor discount-uri generoase) de la vârstele fragede în sus, să apese pe butoane și să rămână pe butoanele oferite; se asigură traiul (fără griji inutile, dar din ce în ce mai bun) pentru toți (și după principii democratice) – pentru producătorii de aplicații comerciale point-and-click și pentru cei de jocuri și "joculețe", pentru toți distribuitorii unora și altora, pentru profesorii-antrenori de point-and-click și pentru autoritățile de acordare a "certificatelor europene de competențe digitale", pentru creatorii de viruși și pentru producătorii de anti-virus și "nu în ultimul rând" (că… de unde se pot umfla banii?), pentru ministere și instituțiile publice în continuă expansiune și vervă birocratică, ale noastre.
În plus, toți sunt scutiți să-și bată capul cu "știința". Informatica începe și se termină cu firma Microsoft și cu CodeBlocks. Ce „limbaje de programare”?… Totul începe cu C++ la clasa a V-a și se termină cu "pseudocod" și cu Microsoft-Visual-FoxPro pe la clasa a XII-a. Totul începe și se termină cu click, sau nici atât că ne putem juca și cu "smart"-uri (nu-ți mai trebuie nici limba maternă, decât să vorbești la telefon; te descurci cu atât, chiar și în Parlament și dac-ai trecut de BAC nu-ți mai trebuie).

În orice caz – a "studia" atâția ani Microsoft-Word, Microsoft-PowerPoint, Microsoft-Excel, Microsoft-ETC a confunda sistemul de operare cu point-and-click a confunda limbajul C++ (că altul nu există) cu pseudocodul și cu CodeBlocks, asigură un ecosistem închis și o amețitoare pierdere de vreme, cu efectul aburitor al automulțumirii comode, pe lângă clientelizarea avantajoasă tuturora.

Exagerez?! A trecut demult vremea când ziceam și chiar speram, că exagerez…
Exagerarea (sau epatarea) este și ea o metodă, utilizată mai ales în starea de neputință; scopul metodic al exagerării ar fi acela de a trezi vigilența.

Dar îmi dau seama că unul care n-are habar de istoria lucrurilor (zice și el cu emfaza de pe canalele TV "ăăă…Inteligența Artificială") și nici nu știe decât de la televizor ce-i prin școli ("ăăă…au veceul în curte", cam atât) și prin programele școlare — D-lui ar zice nici măcar "exagerări" formulărilor cam frapante de mai sus (și cam prea lungi pentru a citi)… ci va zice, probabil și scandalizat, "hăăă… ce mai prostii zice și ăsta! Se dă mare…" (și urmează probabil vreo zicere obișnuită, dintre cele care nu se pot pune pe hârtie).

Eu l-aș bănui între aceia care susțin zdravăn propunerea parlamentară "să se dea BAC-ul la Religie"… Că a băga "Religie" la examenul de bacalaureat chiar este o prostie; păi "Religie" este cel mai privilegiat obiect de învățământ – se face la toate clasele din toate școlile din toată țara (e un fals neobrăzat, că ar fi "opțional"), dar nu din acest motiv ar fi o prostie, ci pentru motivul care se poate investiga, că toți elevii au la "Religie" media 10 (rar, 9).
Păi nu-i o prostie să dai examen la o materie școlară la care toți elevii au 10??
(bine… este foarte de crezut că și domnii parlamentari ar lua 10, că doar datorită Domniilor lor avem acum biserici din doi în doi pași; e drept că și baruri, săli de joc și chiar farmacii, la fiecare pas – ba chiar, din 15 în 15 minute TV primim fericiți și reclame promoționale "fii fan BET" și "Katena"…)

Există și propunerea, tot parlamentară parcă, de a elimina "Matematică" din examenul de bacalaureat. Ei da!… aceasta este o propunere excelentă – deși cel mai bine și cum nu se poate mai firesc, ar fi ca BAC-ul să se elimine cu totul: mediile școlare din perioada anilor de liceu ar (AR) trebui să fie suficiente pentru a da o diplomă perfect valabilă. E drept însă, că ar păgubi și profesorii-corectori și sindicatele (Păzea!) și specialiștii de la Minister care întocmesc regulamente de examen și cei care fac subiecte și variante de subiecte de examen, și președinții vicepreședinții secretarii Comisiilor de Examen (privați și de plăcerea de a semna pe teze și de a admonesta cu toată pompa pe câte unul și de plăcerea de a întocmi cu mare grijă și răspundere, rapoarte finale) și profesorii care completează baza de date necesară publicării rezultatelor, și informaticienii care ar avea de-a face cu aceste tabele și însuși ministrul, care ar fi privat de marea responsabilitate finală a semnării pe atâtea și atâtea "Diplome de bacalaureat". Și probabil, s-ar vedea păgubită întreaga societate, care vrea ca noile generații de cetățeni să respecte normele stabilite (se cheamă "Ministerul educației și...", nu "Ministerul învățământului").

Să alegem în loc "Muzică și Desen" (cele mai defavorizate discipline de învățământ): dacă absolventul este capabil să recunoască unele linii melodice clasice (e de bănuit că da: pe mobilul personal ai să găsești de obicei, lucrările maestrului Salam), este capabil să descifreze o partitură simplă și dacă este capabil să construiască folosind corect rigla și compasul, niște figuri geometrice simple (mediatoare, bisectoare, până pe la cercul lui Euler), dacă mai știe cine și cam pe când a fost Euclid, Einstein și Euler și dacă știe formula ariei cercului și o poate explica măcar cât de cât — atunci ar fi absolut suficient ca să i se recunoască oficial o pregătire de nivel acceptabil.
Păi ce sens are să dai BAC-ul la "mate" (și să-l și iei), dacă peste câțiva ani răspunzi monosilabic "pi = 3 virgulă 14" (da' tot îi bine…), dacă ești întrebat în jurul lui "π"…

Acum ceva timp, o casieră dintr-un magazin, încă tânără, m-a recunoscut că "mi-ați fost profesor" și mi-a zis: "știți, nu mi-a folosit la nimic Matematica…" (mi-a zis-o, în sfârșit!); discutând puțin cu ea, am aflat că are o fetiță mărișoară căreia îi place să mâzgâlească și că a început să o învețe să deseneze una-alta, ba până la urmă ce mai știa și ea, un "cub", o cutie de chibrituri, compuneri de cercuri și triunghiuri (auzi!), și acuși chiar și folosind rigla și compasul… Cam ce învățase și ea de pe la mine, când venise în clasa a IX-a, la începutul anului școlar (că pe atunci elevii erau și mulți și cu multe lacune. Acum… sunt mai puțini).

Recunosc că "de mate" cum eram (parcă-mi reproșase), am fost totuși mândru în sinea mea, de ce am aflat (De!… profesoraș ce fusesem, chit că „de matematică și de informatică”).
Ce, credeți că-i ușor de mâzgălit?!

Păi n-ar fi justă propunerea de mai sus, "Muzică și Desen" în loc de "Matematică"? S-ar verifica și atesta că absolventul a rămas cu deprinderi și cunoștințe care îi vor fi de folos, de bază de exemplu pentru a-și putea educa proprii copii, de mici (nu asta ar trebui să urmărească societatea?). Iar o propunere și mai bună, ar fi "Muzică, Desen și Compunere-liberă" – pentru a proba că absolventul este capabil și să povestească ceva, coerent încropit, corect în privința limbii și cât de cât consistent (a folosi cât mai bine limba maternă ar trebui să fie cel mai important efort al școlii – și pentru Matematică și pentru Informatică și pentru oricare altă disciplină școlară! Altfel ăăă se vede ăăă unde ajungem; se spune "succese", nu ...).

Pare foarte plauzibil, că în aceste condiții de acordare a diplomei finale, procentul celebru deja de "analfabeți funcționali" s-ar (s-AR) reduce în mod real și într-un ritm accelerat.
Și pare plauzibil că fără presiunea examenului deasupra tuturor, chiar și în școlile obișnuite s-ar face matematică, limba și literatura etc., în loc de "pregătire pentru BAC" după rețete și probabil, s-ar face și obiectele decăzute din lista celor de examen… (ăăă nu știți, secretul e cam așa: cei care nu dau BAC-ul la cutare obiect, au automat, mare scofală, media 10 – că nu-i trebe obectu' și să avem grijă de ei, vor avea astfel medii mai mari pe dosarele de admitere la facultate).

Filantropica (S.A.)

Pe de altă parte – n-ar trebui să lămurim de ce matematica a ajuns să fie așa de respinsă, în toate mediile? Au tot explicat alții de ce (chiar nu „alții”, îmi cer scuze; a vedea prelegeri, conferințe, sau cuvântări ale lui Solomon Marcus).
Mai ne amintim și noi câte ceva, dar direct din bancă sau de la catedră…
Ba cumva și „din fotoliu”, că mă uit de mai multe ori la câte un același film și sunt câteva filme, câțiva regizori și câțiva actori de care m-am atașat, cu timpul; am descoperit că filmele astea spun mai mult decât la prima vedere și spun mai mult la a doua și tot așa… tot spun.

"Doamna" (adică doamna'nvățătoare) zice: "3 minus 5 NU SE POATE" — și cu asta basta, ce zice Doamna este sfânt și literă de lege. Încearcă mai târziu să îndrepți la copilul respectiv, această percepție a lucrurilor – s-o mai putea, dar ai de spart un zid!
Mai ales "ăla de mate" va avea de spart câte un zid – dacă-l simte și dacă este în stare – și azi și mâine și tot așa.

Zidul migălit atâția ani (dar cei mai importanți) de Doamna;
Dar… dar TU, părintele copilului, tu unde ai fost?
Că puteai întreba (cred): Doamna, da' ce înseamnă "minus"?
Mă scuzați că întreb, că și dom' Director ne zicea ieri, după ce ne-a felicitat—că știți? avem și noi rezultate—daaa… ne zicea că avem încă multe minusuri în activitatea noastră… adică lipsuri – nu? sau neajunsuri, în activitate…
Că de! avem norma de… să nu zicem, că-s copiii mici și știu până la 100, nu?… avem norma de 100 de cuie pe zi – da' nu ne ieșeau decât 80, adică la sfârșit ne lipseau 20 de cuie și rămânea să le facem mâine. Da, mâine trebuie să facem cu astea 20 mai mult, da'… tot nu reușim și trebuie să lăsăm pe pomâine și tot așa…

De! cum ar fi acuma… norma-i 5, da' reușim numa' 3 – adică ne lipsesc 2 și-i lăsăm pe mâine. Că nouă de-ceea ne zice Directoru' c'avem minusuri… Mă scuzați că întreb, că eu am făcut școala tare demult și-am uitat… iar fata știți? tot îmi zice că nu se poate…
De!… eu știu că nu se poate – că ar însemna ca mâine să facem mai mult și de fapt nu putem face nici cât ar trebui să facem fără ce ne-a rămas de ieri; și tot rămâne câte un rest care tot crește, de pe o zi pe alta; …de nu mai dovedim!

Daaa!… eu acuma m-am lămurit aveți dreptate Doamna, că nu se poate… Da'Bine faceți să-i învățați de mici că nu se poate – nu le mai zică și lor dom' Director, că avem minusuri…

E-iii!… tare mi-ar fi plăcut Acel părinte, chit că va fi făcut școala „tare demult”.
Aaaa… da! – trebuie discutat și cu D-l Director, Ce învățătoare o fi avut de nu știe că nu se poate să nu ai minusuri în activitate?! Că ele se acumulează și… nu mai dovedești!
O să-i sugerăm să facă o medie a numărului de cuie reușite de fiecare într-o zi și să reducă norma zilnică de la 100, pe la media rezultată! Că omu' o fi având și BAC-ul și trebuie să știe calcula… Da' ce consilieri o avea (știu că sunt mulți), de nu i-a mers nimănui ideea?!

Eiii… Părinții trebuie încurajați să pună întrebări învățătorului sau profesorului, dintre acelea cu sens pentru procesul de învățare în care le sunt angrenați copiii; și nu-i vorba sau scopul, de a lămuri părintele, sau de a încurca sau da vina pe cineva, ci de a ilumina lucrurile, ceea ce și învățătorul sau profesorul ar vrea să facă pentru copiii încredințați.
Nu-i vorba de vreo "autoritatea profesorului" (care aceasta, numai de înălțimea catedrei nu depinde) și nu avem a ne supăra de întrebări nici unii nici alții – avem de învățat copiii, creând pe cât putem ferestre, nu ziduri.

Nu prea se poate să închei ziua, dar unul sau altul să nu fi înțeles ceva cât de cât – fiindcă mâine, pe lângă ceea ce-ți planificaseși să faci, ar trebui să adaugi și ceea ce ai pierdut ieri și… iarăși rămâne un rest de făcut (poate) poimâine.
Chiar ajungem la vorba Doamnei: nu se poate (doar că, nu trebuie creat un zid din asta).

Și tot lăsând așa, de azi pe la anu' și de la un profesor la următorul – curând, unii își pierd interesul, iar alții devin dezinteresați și toți, mai puțin cei de deasupra care să ne felicite că "avem multe lipsuri" – vor abandona încercările și eforturile de a progresa; iar bieții profesori de matematică, reduși de către oficialități la "dascăli" și striviți de fel de fel de procente cum de admiși, vor accepta și ei ceea ce de fapt, tot induce tacit și cu mare talent Ministerul (al educației), că matematica nu servește decât ca să iei examenul (dar în general, cei 4 ani de liceu par a nu însemna altceva decât "pregătire pentru BAC").

Dacă nu vor căuta un vreun post de chelner ceva, "profii de mate" se vor rezuma cu umilință să facă "pregătire pentru examen", nu matematică ("se vor"? de atâția ani deja, și cu conștiinciozitate?). Sau poate, vor recunoaște că n-au vocație pentru asta și vor trece de la cea mare cu care naivi contractaseră inițial, la vreo FILANTROPICA S.A. mai mică…

Măi Mic copil, ce ești! Profesorașule… scopul e să ieie ăia BAC-ul, nu să învețe carte și bineînțeles, se urmărește scopul de cea mai mare importanță pentru a deveni un bun cetățean: să deprindă fiecare de mici, regulile jocului și să respecte regulamentele și protocoalele de desfășurare a lucrurilor elaborate minuțios și cu toată ardoarea de către specialiștii Ministerelor (și completate de nespecialiștii Camerelor cu largă "dezbatere publică" desigur, că "publicul" e cel mai tare specialist) — în fond că este nevoie de Comisii cu președinți vicepreședinți secretar și membri, de Adeverințe, Ștampile, Declarații pe propria răspundere și altele, de semnături "pe fiecare pagină"…

Da' ce credeai mata, e așa de simplu?
Paginile Trebuie Numerotate!! fii Profesionist!–ce dracu!