momente şi schiţe de informatică şi matematică
To attain knowledge, write. To attain wisdom, rewrite.

Cărţile mele (de programare)

Modelarea în browser a partidei de şah

publicată prin www.lulu.com, la începutul anului 2020
(vezi povestea în La carte, cu momente şi schiţe de informatică).

Expune „pas cu pas” dezvoltarea aplicaţiei vbPGNbrowser, prezentând, lămurind şi „inventând” diverse elemente şi conexiuni de limbaj şi de "computer chess". Sunt vizate şi folosite HTML, CSS, javaScript, facilităţi din ES6 şi jQuery; anumite structuri (HTML, CSS, sprite-uri PNG) sunt constituite folosind alte limbaje (Bash, AWK, Python).

Anterior, într-o primă variantă („mai slabă” – fără ES6 şi cu unele stângăcii) "vbPGNbrowser" a fost implicată în aplicaţia Python-Django-Postgresql "slightchess".


Caractere vechi şi noi, cu PostScript, LaTeX şi R

înscrisă deocamdată la Google Play, la sfârşitul anului 2020
(vezi povestea în iiaso-2020)

Investighează lumea sofisticată a fonturilor PostScript, inventând mai la fiecare pas, „exerciţii de programare” adecvate; se angajează (cu explicaţiile şi lămuririle cuvenite) interpretorul de limbaj PostScript Ghostscript şi limbajul LaTeX, împreună cu instrumentele şi fonturile din ecosistemul TeXLive.

Până la urmă, lămurim cum anume s-ar defini un nou „caracter”, integrându-l într-un fişier-font PostScript şi ne propunem apoi să definim (şi să folosim în documente LaTeX) un font ale cărui glife să reprezinte hărţile celor 42 de judeţe din România; folosim în acest scop R (cu pachetul „spaţial” sp), pentru a extrage din anumite seturi de date cartografice (existente pe Internet), coordonatele geografice necesare şi apoi, folosim biblioteca javaScript mapshaper pentru a reduce contururile respective la dimensiuni rezonabile (încât să poată fi încorporate într-un fişier-font Type 1).

Fişierul-font astfel constituit face parte acum din pachetul rojud – acceptat de CTAN.org şi integrat în distribuţia curentă TeXLive.
Abstract The idea of a font with the "images" of a given set of geographic regions is seeded in the "CountriesOfEurope" font (see CTAN), which—as other about 3700 Type-1 fonts in TexLive distribution—is stamped as "Generated by FontForge". But how one can construct a such font? We describe and apply a general procedure for that.


Orare școlare echilibrate și limbajul R

s-a numit întâi (acum vreun an) De capul meu prin problema orarului şcolar, apoi „Problema orarului școlar, pe tărâmul limbajului R” și după încă vreo câteva luni, am definitivat conținutul și am țintit titlul de mai sus (eliminând de pe Google Play versiunile precedente).


vezi Cărţile mele (de programare)

docerpro