Plotăm curbe încă de pe vremea lui ZX-Spectrum și I80286…; între timp, lucrurile s-au "simplificat". Pentru a trasa o curbă trebuie să avem în vedere că ea poate fi văzută (poate contrar intuiției) ca fiind compusă din mai multe contururi; lista acestora este dată (în R) de funcția contourLines() și avem de lămurit folosirea corectă a acesteia.

Radicalul complex al punctelor trisectoarei lui Pascal cu vârful în originea coordonatelor este o curbă care seamănă cu foliul lui Dürer. Suntem pe o cale nebătătorită (și măcar de aceea, interesantă), dar nu suntem în măsură să facem mai mult decât analiza obișnuită — numai puțin, peste nivelul "elementar" — a curbei și nu reușim să evidențiem vreo proprietate geometrică a ei…

Reclamă matematică: până la urmă, toate se nasc dintr-un cerc!

Coordonatele punctelor de inflexiune ale curbelor lui Cassini (și alte-cele).

Ca să prezinți aspectele semnificative ale unei familii de curbe, ai de constituit un program care să le sintetizeze grafic, în una sau mai multe figuri. Dar uneori, desenul produs de calculator infirmă raționamentul "teoretic" asupra elementelor figurii respective; cu alte cuvinte, faci o figură ("cu calculatorul", cum se zice) nu doar pentru a sintetiza grafic proprietățile anumitor curbe, dar și pentru a te încredința de valabilitatea anumitor raționamente. Locul inflexiunilor ovalelor Cassini homofocale este o anumită lemniscată Barnoulli (și nu, o elipsă).