Putem corecta distribuţia pe zile a orelor fie manual (mutând ore dintr-o zi în alta – folosind eventual un instrument interactiv, constituit în acest scop), fie refolosind programul prin care am generat distribuţia respectivă (adaptându-l pentru a redistribui un subset de ore precizat).

Ne interesează nu orarul propriu-zis (şi nu neapărat, realitatea), ci o încadrare a profesorilor pe clase şi folosim R pentru a distribui cât mai omogen pe zilele de lucru, orele respective.

Cel mai bun obicei al unui programator (din afara sferei comerciale, probabil) este acela de a (re)citi şi a rescrie lucrurile de care se ocupă.

Distribuţia (4,4,4,4,4) este perfectă şi chiar, rămâne perfectă pe fiecare schimb: (1,1,1,1,1) şi (3,3,3,3,3); numai că realitatea nu are de-a face cu „perfecţiunea” (sau invers): profesorul va prefera plasarea celor 5 ore din primul schimb în două zile (nicidecum câte una pe zi), sau şi mai bine, într-o singură zi (de exemplu (5, 0,0,0,0) şi (0, 4,4,4,3)) – ceea ce desigur că se poate, cu îndoiala (justificată) că „înghesuirea” astfel a orelor sale, va afecta mai degrabă negativ, distribuirea orelor celorlalţi. Aceasta-i întrebarea: cum putem controla generarea unei distribuţii a orelor profesorilor pe zilele de lucru (ţinând seama că sunt două schimburi)?

Obţinem 1455 de distribuţii, pseudo-omogene; obţineam şi mai multe (10000?) dacă aş fi avut de urmărit vreun turneu de tenis pe Eurosport (lăsam atunci programul să ruleze în pace). Par multe – dar de fapt, este un număr infim faţă de gama tuturor distribuţiilor pe zile care sunt posibile pentru orele din încadrarea de bază a profesorilor. Cu alte cuvinte – este foarte mică şansa ca între cele aşa de „multe” distribuţii generate, să o fi obţinut şi pe aceea care chiar ar fi cea mai promiţătoare… Dar începem să vedem lumina de la capătul tunelului.