De obicei orarul este produs (sau redat) într-o formă uşor de citit, indicând pe coloane obiectul, profesorul şi clasele repartizate acestuia în ordinea orelor din zi, pentru fiecare zi (în total ar fi 62 de coloane); orarul unei clase este mai greu de extras (trebuie căutată pe fiecare coloană).

Forma aceasta este moştenită cumva de pe vremea când orarul era produs manual (nu se inventase Excel… ca să faci la fel): se folosea o coală de hârtie A3 liniată vertical pentru cele 62 de coloane şi orizontal pentru profesori – „cearşaf”, în jargonul acelor autori; în celulele formate se înscriau clasele (cu creion, în eventualitatea ştergerii ulterioare) – sau se aşezau jetoane inscripţionate cu numele claselor – evitând mereu situaţia în care doi profesori ar intra simultan la o aceeaşi clasă.

Au fost produse cumva nişte liste, fiecare fiind asociată prin primul său element, uneia sau alteia dintre componentele unei liste iniţiale L. Să se recompună lista L, adăugând fiecărei componente iniţiale, sublistele asociate acesteia.

Ca de obicei, nu problema în sine este interesantă, ci mai degrabă contextul care a generat-o (incluzând şi „micile” probleme sau aspecte intermediare).

Caractere vechi şi noi, cu PostScript, LaTeX şi R (exerciţii de programare)

Simplificările cel mai important de sesizat şi întreprins, ţin nu atât de o eventuală „optimizare”, cât direct de „bunul simţ”.

tabelează glifele din 8 fonturi (câte unul din fiecare familie), după font (pe coloane) şi nume de caracter (pe linii).